Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Croazieră Fluvială de Paște în Franța pe Râurile Rhone și Saone

Lyon – Chalon-sur-Saône – Mâcon – Viviers – Arles – Port-Saint-Louis-du-Rhône – Avignon – Tain-l'Hermitage
EUR 2960 00 EUR
pret/persoana
Atmosferă boemă, vinuri, lavandă și orașe pitorești. Croazieră de grup cu însoţitor al Agentiei noastre în Franța
Luați-vă rămas bun de la rutina zilnică și savoir-vivre! Cu delicatesele de la Lyon și vinurile din Côte d’Or, Beaujolais și Burgundia, sudul Franței se va potrivi gusturilor dumneavoastră. Descoperiți frumusețea fiecărui port de escală într-o croaziera fluvială pe Rhône și Saône cu vasul de croazieră A-ROSA STELLA al companiei de croaziere A-ROSA, o experiență unică, care combină frumusețea naturală a peisajelor franceze cu bogăția culturală și istorică a regiunilor traversate. Această croazieră ne va purta prin inima Franței, de la pitorescul Lyon, până la minunatele regiuni viticole ale Burgundiei și peisajele de vis din Provence. Pe parcurs, vom admira peisaje spectaculoase, de la câmpuri de lavandă și livezi de măslini seculare, până la sate pitorești care par să fi rămas neschimbate de secole. Râurile Rhône și Saône ne vor ghida printr-un mozaic de experiențe autentice: de la degustări de vinuri fine și explorări culturale, la momente de relaxare pe puntea vasului, admirând peisajele. Această croazieră va fi mai mult decât o simplă călătorie: va fi o imersiune în stilul de viață francez, o celebrare a artei, culturii și gastronomiei, toate desfășurate într-un ritm relaxant care ne va permite să savurăm fiecare moment!

Croazieră de grup cu însoţitor al Agentiei noastre în Franța

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre Croazieră Fluvială de Paște în Franța pe Râurile Rhone și Saone

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Colina Fourviere, Podul Saint-Laurent, Delta Rhonului, Podul St. Benezet, Parcul Rocher des Doms, Apeductul Pont du Gard

Obiective arta: Basilica Notre Dame, Cartierul St. Jean, Hotel du Ville, Muzeul de Arte Frumoase, Piaţa Bellecour, Catedrala Saint-Vincent, Piața Saint-Vincent, Muzeul Nicéphore Niépce, Piața Herbes, Vestigiile fostei catedrale Saint-Vincent, Catedrala Saint-Vincent, Colosseumul Roman, Biserica St. Trophime, Les Baux de Provence: Străduțele pietruite, Casele, Muzeul Santons, Hotel des Porcelets, Biserica St. Vincent, Saint-Remy-de-Provence: Situl antic „Les Antiques”, Monumentul funerar, Arcul de triumf, Place De L'Horloge, Palatul Papilor, Catedrala Notre-Dame-des-Doms

Obiective traditii: Tradiționalele „traboules”

Obiective distractii: Plimbare prin Chalon-sur-Saône, plimbare prin centrul vechi din Mâcon, plimbare prin Viviers, Cafeneaua lui Van Gogh, Domeniile viticole Maison M. Chapoutier, Paul Jaboulet Aîné și Domaine Jean-Louis Chave, vizită la Cité du Chocolat Valrhona

Info tarif:

TARIF I:  2960 EURO / loc în cabină dublă exterioară categoria A

TARIF II:  3340 EURO / loc în cabină dublă cu balcon categoria C

TARIF III:  3640 EURO / loc în cabină dublă exterioară categoria D


tarife cu toate taxele incluse, valabile pentru un grup minim de 16 turiști; pentru un grup mai mic, tariful se va recalcula

Nr minim de turisti: 16

Ghizi: Însoţitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 1 Pensiune completă: 8



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Amsterdam – Lyon
  • Cazare:  hotel 4*
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 12:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei KLM). Plecare spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1374 (13:55 / 15:55), de unde vom pleca cu zborul KL 1435 (21:05 / 22:40) spre Lyon, oraş situat între râurile Rhone şi Saône, despre care se spune că, după Veneția are cea mai mare zonă de factură renascentistă din Europa. Cazare în Lyon la hotel 4*.


Ziua 2. Lyon – Îmbarcare pe vasul de croazieră A-ROSA STELLA
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Obiective:  Lyon: Colina Fourviere Basilica Notre Dame Cartierul St. Jean Tradiționalele „traboules” Hotel du Ville Muzeul de Arte Frumoase Piaţa Bellecour Îmbarcare pe vasul de croazieră
  • Descriere:  Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local alături de care vom descoperi Lyonul, un oraş sinonim cu industria mătăsii, cu Rezistența Franceză şi care are reputația de „capitală gastronomică a lumii”. Multe personalități s-au născut, au locuit şi au lucrat aici, dintre care demn de menționat sunt: fizicianul A.M. Ampere, doctorul Francois Rabelais, scriitorul Antoine St. Exupery, inventatorii cinematografului, frații Lumiere etc.. Orașul Lyon se laudă cu aproape 2000 de ani de istorie și fiecare dintre ei au lăsat urme adânci în arhitectura și cultura locală a acestei cetăți. De la ruinele din perioada romană la somptuoasele palate renascentiste, de la construcțiile medievale la actualii zgârie nori, Lyonul s-a străduit mereu să își păstreze intactă moștenirea arhitecturală. Muzeele sale rivalizează cu cele din capitală, iar edificiile pe care le vom descoperi, de la vestigiile romane la arhitectura renascentistă și apoi la cea neoclasică și art nouveau, constituie povestea scrisă în piatră a istoriei sale bogate. Vom face un tur panoramic de oraş care va începe pe Colina Fourviere, vom vedea basilica Notre Dame construită în stil rococo, cartierul St. Jean, tradiționalele „traboules” specifice Lyonului, pasajele care permit trecerea dintr-un imobil în altul, Hotel du Ville, Muzeul de Arte Frumoase care este întrecut doar de Luvru când vine vorba de colecţii de artă şi Piaţa Bellecour. Transfer către port pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră A-ROSA STELLA al companiei de croaziere A-ROSA. După ce ne vom instala în cabinele noastre, vom participa la prezentarea echipajului și la o mică gustare la bordul vasului. Vasul de croazieră va începe navigarea pe Rhone spre Chalon-sur-Saône. Cină (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 3. Chalon-sur-Saône
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Optionale:  Plimbare prin Chalon-sur-Saône: Catedrala Saint-Vincent Piața Saint-Vincent Muzeul Nicéphore Niépce
  • Descriere:  Vasul de croazieră va ajunge la ora 08:00 la Chalon-sur-Saône, al doilea oraș ca mărime din Burgundia situat de-a lungul râului Saône, renumit prin frumosul său patrimoniu arhitectural. Vom avea ocazia de a ne plimba individual prin frumosul oraș care se află pe ruta vinului din Burgundia, de a admira printre altele, una dintre cele mai prețuite comori ale orașului, Catedrala Saint-Vincent situată în pitoreasca piață cu același nume și să vizitați Muzeul Nicéphore Niépce, dedicat inventatorului fotografiei născut în Chalon-sur-Saône și fotografiei în general. Acesta găzduiește 6.000 de camere și obiecte optice, precum și peste 3 milioane de imagini! Puteți de asemenea să optați pentru una dintre excursiile propuse de vasul de croazieră, care va părăsi portul la ora 20:00. Pensiune completă (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 4. Mâcon
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Optionale:  Plimbare prin centrul vechi Piața Herbes Vestigiile fostei catedrale Saint-Vincent Podul Saint-Laurent
  • Descriere:  În această zi vasul de croazieră va ajunge la ora 02:00 la Mâcon, capitala departamentului Saône-et-Loire, cel mai sudic oraș din regiunea Burgundia și centrul districtului Mâconnais. Supranumit „Poarta către Beaujolais”, cu o istorie care datează de mai bine de 2000 de ani, Mâcon a prosperat datorită poziției sale istorice ca important oraș de frontieră din estul Franței, situat pe o rută comercială importantă. Orașul și regiunea Mâconnais, la fel ca multe altele din Burgundia, sunt în prezent foarte bine cunoscute pentru vinurile locale. Dimineața vom putea face o plimbare prin centrul istoric, care va include fermecătoarea piață Herbes și magnifica sa casă de lemn renascentist, vom putea vedea vestigiile fostei catedrale Saint-Vincent, Podul Saint-Laurent cu priveliștea sa frumoasă asupra cheiurilor și caselor orașului vechi. Paște Fericit la bordul vasului A-ROSA STELLA! Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 14:00 întorcându-se la Lyon, unde va Acosta până la ora 21:30. Pensiune completă (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 5. Lyon
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Descriere:  În această zi veți putea explora centrul istoric, unde veți avea ocazia să admirați numeroase clădiri de patrimoniu. Cu orașul său vechi, sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, acest oraș vă va duce într-o „călătorie” prin diferite epoci și culturi. Dacă veți hotărî să nu vă întoarceți la vas pentru dejun, vă veți putea bucura de mâncăruri și vinuri rafinate într-unul din restaurantele orașului. Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 22:00 navigând spre Viviers. Pensiune completă (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 6. Viviers
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Optionale:  Plimbare prin Viviers: Catedrala Saint-Vincent
  • Descriere:  Vasul de croazieră va ajunge la ora 13:30 la Viviers, capitala administrativă și religioasă Vivarais, oraș situat pe malul drept al Rhône-ului, în sudul Ardèche. Viviers a fost un oraș important în perioada romană al cărui nume derivă de la „Vivarium”, referindu-se la bazinele de pește din acea vreme. Vom avea ocazia de a ne plimba individual prin frumosul oraș sau veți putea să participați la excursia opțională propusă de vasul de croazieră, prilej cu care veți putea admira printre altele Catedrala Saint-Vincent, una dintre cele mai importante catedrale din regiune, datând din sec. al XI-lea, casele episcopale și conacele reședințe ale episcopilor sau nobililor locali. Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 19:30 navigând spre Arles. Pensiune completă (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 7. Arles
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Optionale:  Colosseumul Roman Biserica St. Trophime Cafeneaua lui Van Gogh Les Baux de Provence: Străduțele pietruite Casele Muzeul Santons Hotel des Porcelets Biserica St. Vincent Saint-Remy-de-Provence: Situl antic „Les Antiques” Monumentul funerar Arcul de triumf
  • Descriere:  Vasul de croazieră va ajunge la ora 07:00 la Arles, unul dintre cele mai îndrăgite orașe din Provence datorită muzeelor, străzilor pitorești, clădirilor, cafenelelor și atmosferei sale unice provensale. Începuturile sale datează din perioada romană, însă orașul este asociat cu numele lui Daudet, Gounod, Bizet, dar mai ales cu Vincent Van Gogh, pictorul care nu a reușit să vândă în timpul vieții decat o singură pânză și aceea pentru un preț modest. Orașul este renumit prin Colosseumul Roman, prin Biserica St. Trophime și nu în ultimul rând prin Cafeneaua lui Van Gogh, care a căpătat acest nume după ce tabloul în care era imortalizată, a devenit celebru. Veți putea participa la excursia opțională propusă de vasul de croazieră la Les Baux de Provence, un oraș medieval fortificat situat pe vârful unui deal stâncos din regiunea provensală unde veți străbate străduțele pietruite, veți admira casele ce datează din sec. al XVI-lea și unde veți vedea principalele atracții precum Muzeul Santons, Hotel des Porcelets și Biserica St. Vincent. Veți călători în continuare spre Saint-Remy-de-Provence, unde veți vedea situl antic „Les Antiques”, un monument funerar și un arc de triumf, înconjurate de măslini și chiparoși. Aflat în vecinătatea spitalului Saint-Paul-de-Mausole, unde Van Gogh a fost internat, acest loc a devenit subiect pentru pictor, realizând seria „Lanuri de grâu”. Pensiune completă (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 8. Arles – Port-Saint-Louis-du-Rhône
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Optionale:  Delta Rhonului
  • Descriere:  În această zi vasul de croazieră va pleca la ora 03:30 din portul din Arles navigând spre Port-Saint-Louis-du-Rhône unde va ajunge la ora 07:00. La aprox. 40 de km sud de Arles și la aprox. 65 de km vest față de Marsilia, se află micul oraș Port-Saint-Louis-du-Rhône situat pe malul stâng al Rhonului, la doar câțiva kilometrii față de gura de vărsare a râului în Marea Mediterană. Veți putea opta pentru o excursie organizată de vasul de croazieră în La Camargue, situat în Delta Rhonului, cu lagune și câmpii de orez, cu pășuni, mlaștini și dune de nisip, un loc sălbatic, unic în lume. Zona este renumită prin bogata sa biodiversitate, prin cele peste 50.000 de păsări flamingo care poposesc aici în timpul verii, prin frumoșii Cheval Camarguais, o rasă locală de cai albi și prin taurii negri de talie mai mică decât cei pentru coridă. Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 23:00 navigând spre Avignon. Pensiune completă (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 9. Avignon
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Optionale:  Podul St. Benezet Place De L'Horloge Palatul Papilor Catedrala Notre-Dame-des-Doms Parcul Rocher des Doms Apeductul Pont du Gard
  • Descriere:  Vasul de croazieră va ajunge la ora 03:00 în portul orașului istoric Avignon, reşedinţă Papală în sec. XIV-lea, actualmente loc de desfășurare a celebrului festival anual de teatru și muzică din luna iulie. Orașul este zidit din istorie, rafinament și cultură, fiind presărat cu clădiri și monumente, aici fiind și vestitul pod din cântecul „Sur le pont d’Avignon”, respectiv Podul St. Benezet. La adăpostul zidurilor sale de piatră, pe străduțele medievale șerpuite, peste care plutește aroma de lavandă sau în colorata Place De L'Horloge, veți intra într-o atmosferă unică de reverie. Situate în inima orașului, vestigiile epocii sale de glorie fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Veți putea explora individual orașul sau veți putea opta pentru o excursie organizată de vasul de croazieră, prilej cu care veți vedea impunătorul și austerul Palat al Papilor, cea mai importantă construcție medievală gotică din Europa și Catedrala Notre-Dame-des-Doms. În spatele catedralei, frumosul parc Rocher des Doms, o oază de umbră și răcoare, oferă o panoramă splendidă asupra Rhonului, cu faimosul său Pont d'Avignon. Întoarcere la vas pentru dejun. După-amiază veți putea explora trecutul istoric al orașului cu o vizită la uimitorul Palatul Papal sau vizitând Apeductul Pont du Gard măreaţa construcție romană din această zonă care a înflorit acum mai mult de două milenii ca prima provincie romană de dincolo de Alpi. Acesta este cel mai înalt, și alături de cel de la Segovia, este cel mai bine conservat apeduct înălțat de constructorii romani, realizat cu tehnici care uluiesc și astăzi. Minunea arhitecturală, mărturie a priceperii inginerești antice, este excepțional prin dimensiunile sale, cu cei 49 de metri înălțime, fiind cel mai înalt apeduct roman din lume, alcătuit din trei niveluri de arcade unul deasupra celuilalt, ceea ce a fost o realizare rară pentru acea vreme. Este remarcabil prin starea sa excelentă de conservare, motiv pentru care este admirat în prezent ca o capodoperă a geniului creator uman. Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 23:00 navigând spre Tain-l'Hermitage. Pensiune completă (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 10. Tain-l'Hermitage
  • Masa:  Pensiune completă
  • Cazare:  Vas de croazieră
  • Transport:  Vas de croazieră
  • Optionale:  Domeniile viticole Maison M. Chapoutier, Paul Jaboulet Aîné și Domaine Jean-Louis Chave Vizită la Cité du Chocolat Valrhona
  • Descriere:  Vasul de croazieră va ajunge la ora 09:00 în Tain-l'Hermitage, oraș pitoresc situat în departamentul Drôme din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, în sud-estul Franței. Veți putea face individual o agreabilă plimbare prin oraș, prilej de a vizita unul dintre muzeele orașului sau de a face cumpărături. Tain-l'Hermitage găzduiește numeroase domenii viticole celebre, cum ar fi Maison M. Chapoutier, Paul Jaboulet Aîné, și Domaine Jean-Louis Chave. Nu trebuie ratată vizita la Cité du Chocolat Valrhona pentru iubitorii de ciocolată. Valrhona este un producător de ciocolată de renume mondial, iar centrul său oferă tururi interactive, degustări și ateliere de ciocolată. Întoarcere pe vas pentru dejun. După-amiază puteți continua explorarea centrului istoric al orașului. Vasul de croazieră va părăsi portul la ora 23:00 navigând spre Lyon. Pensiune completă (cu băuturi alcoolice și nealcoolice incluse) și cazare la bord.


Ziua 11. Lyon – Amsterdam – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Avion
  • Obiective:  Debarcare de pe vasul de croazieră
  • Descriere:  Mic dejun. După procedurile de debarcare vom fi transferați la aeroport pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL1432 (14:05 / 15:40), de unde se va pleca spre București cu zborul KL 1377 (20:55 / 00:35).


Ziua 12. București
  • Descriere:  Sosire la București la ora 00:35.

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Amsterdam – Lyon și retur cu compania KLM
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
  • taxele portuare (pot suferi modificări)
  • transfer aeroport – port – aeroport
  • 1 noapte de cazare cu mic dejun inclus în Lyon la hotel 4*
  • tur cu ghid local în Lyon exclusiv pentru grupul DAL Travel
  • 7 nopţi cazare la bordul vasului de croazieră A-ROSA STELLA
  • pensiune completă: mic dejun, prânz și cină
  • băuturi incluse pe tot parcursul zilei: ceai, cafea și specialități de cafea, apă, băuturi răcoritoare, bere, prosecco, precum și o selecție de vinuri
  • degustare de bun venit la bordul vasului de croazieră A-ROSA STELLA
  • Wi-Fi gratuit pe vas
  • căști pentru excursiile ghidate achiziționate de pe vas
  • tururile şi excursiile menţionate în program
  • diverse alte activități pe vas
  • însoţitor român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport si cele portuare incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană sau / și de compania de croazieră a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), respectiv a voucherelui de croazieră, agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • taxele de intrare la obiectivele turistice (muzee, catedrale etc.) şi dacă este cazul, ghizii pentru acestea
  • bacşişuri: 40 euro/pers. pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita cel mai târziu conducătorului de grup la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 91 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 61 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti CONDIŢII DE ANULARE: În cazul în care turistul renunţă din vina sa la pachetul de servicii turistice care face obiectul prezentului contract, el datorează Agenţiei penalizări după cum urmează: a) 30 % din tarif dacă renunţarea se face din momentul confirmării până cu 91 zile calendaristice înainte de data plecării b) 50 % din tarif dacă renunţarea se face în intervalul 90 zile
  • 61 zile calendaristice înainte de data plecării d) 100 % din tarif dacă renunţarea se face cu mai puțin de 60 zile calendaristice înainte de plecare sau prin neprezentare NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard


Acte:
  • alocarea cabinelor se va face în ordinea efectuării înscrierilor şi în limita disponibilităţii
  • taxele de port se pot modifica de către autoritatea portuară IMPORTANT !!! Documente necesare: paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei (nu se acceptă paşaport temporar) O persoană sub 21 de ani nu poate să rezerve o cabină în croazieră sau să ocupe singură o cabină, cu excepţia cazului în care este însoţită de un părinte, tutore sau o persoană care a împlinit deja vârsta de 21 de ani. Orice minor sub 18 ani care nu călătoreşte în compania părinţilor săi, trebuie să prezinte, în momentul îmbarcării, o scrisoare notarială (în limba engleză) prin care părinţii îşi dau acordul cu privire la călătoria minorului şi autorizează persoana care îl însoţeşte pe minor să semneze în cazul aplicării tratamentului de urgenţă recomandat de doctorul de la bordul vasului sau în cazul practicării anumitor activităţi sportive la bord; în plus, persoana respectivă trebuie să aibă şi cazier judiciar la ieşirea din România. Părinţii sau tutorii legali care călătoresc cu un minor cu un nume diferit decât al acestora, sunt obligaţi să prezinte un document oficial (certificat de naştere / de divorţ etc.), pentru a dovedi că sunt părinţii sau tutorii copiilor în cauză.


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program este recomandat persoanelor cu mobilitate redusă, întrucât el a fost conceput pentru a asigura accesibilitatea și confortul tuturor participanților
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentul de călătorie, PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera dubla
- 2 adulti
17 Apr - 28 Apr, 2025
EUR592000EUR
Solicita oferta